În vinerea din Săptămâna Luminată, credincioșii ortodocși prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare cu rădăcini adânci în evlavia față de Maica Domnului și în minunile vindecătoare săvârșite prin harul ei. Anul acesta, ziua cade pe 25 aprilie, fiind dedicată sfințirii apelor și rugăciunilor pentru sănătate trupească și sufletească.
Originea sărbătorii se leagă de o minune petrecută lângă Constantinopol, când un orb și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor. Acesta a fost condus acolo de viitorul împărat Leon, căruia Maica Domnului i-a descoperit locul. Drept mulțumire, după ce a urcat pe tron, Leon a construit o biserică, urmată de o alta mai mare ridicată de împăratul Justinian, și el vindecat la același izvor.
Tradiția slujbei de Aghiasmă Mică – cuvânt provenit din grecescul aghiasmos, însemnând „sfințire” – este nelipsită în această zi. Credincioșii participă la sfințirea apei și o duc apoi acasă, cu credința că aceasta are puteri tămăduitoare.
Și în România, există izvoare considerate miraculoase:
La Mănăstirea Ghighiu (Prahova), unde izvorul ar fi apărut după rugăciunile unui episcop sirian;
La Mănăstirea Dervent, unde, potrivit tradiției, izvorul a țâșnit în urma unei minuni a Sf. Apostol Andrei;
La Mănăstirea Horăicioara (Neamț), unde apa izvorăște de sub muntele Feriga, fiind considerată vindecătoare;
La Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă (Argeș) și la Biserica Greacă din Brăila, cu izvor descoperit în 1863.
Ziua de Izvorul Tămăduirii este, așadar, nu doar o comemorare religioasă, ci și un moment de rugăciune și speranță pentru sănătate, în care tradițiile vii se împletesc cu credința neclintită a poporului.