Un jandarm din Vrancea, aflat în timpul liber, a intervenit prompt pentru a salva un vecin aflat în pericol, într-un incident petrecut sâmbătă seara, 15 februarie 2025, în municipiul Adjud.
Plutonier adjutant șef Apostu Daniel, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, se afla la domiciliu când a simțit un miros puternic de fum. După ce a verificat propria locuință, a observat că fumul provenea de la un apartament situat la etajul 2 al blocului în care locuiește.
Fără să stea pe gânduri, jandarmul a apelat imediat 112 și a furnizat toate detaliile necesare operatorului ISU Vrancea. Urmând instrucțiunile primite, a identificat locuința afectată și a început să bată insistent la ușă. După câteva momente, locatarul, vizibil afectat de fumul dens, a reușit să răspundă. Cu sprijinul jandarmului, bărbatul a fost evacuat în siguranță pe casa scării, evitând o posibilă tragedie.
În scurt timp, echipajele SMURD au ajuns la fața locului și au preluat victima pentru îngrijiri medicale.
„Am acționat instinctiv, primul meu gând a fost să-mi ajut vecinul aflat în pericol”, a declarat Daniel Apostu, după intervenție.
Gestul său demonstrează dedicarea și spiritul de sacrificiu al celor care fac parte din forțele de ordine, indiferent dacă sunt sau nu în timpul serviciului.