Orașul Focșani a fost martorul unor scene șocante în această seară, în zona Gării, aproape de Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu. Un individ a provocat haos pe Bulevardul Gării, smulgând un par dintr-o bancă stradală și folosindu-l pentru a distruge parbrizul unei mașini parcate regulamentar.
Nebunia nu s-a oprit aici! Într-un gest de violență extremă, bărbatul a atacat și un autobuz de transport persoane, lovind cu parul și spărgând un geam. Un martor aflat la fața locului a relatat că șoferul autobuzului a rămas șocat de incident. Mai mult, cu doar o stație înainte, o fetiță coborâse exact de pe locul unde geamul a fost lovit, evitând astfel o posibilă tragedie.
Alți locuitori din zonă au mărturisit că astfel de incidente nu sunt o noutate. În urmă cu ceva timp, în spatele Blocului 30, un alt autoturism a fost vandalizat, iar în toiul nopții, la ora 03:00, și geamul unei farmacii situate la parterul unui bloc a fost spart.
Locuitorii se întreabă: cine sunt acești vandali și de ce nu sunt opriți? Oamenii sunt revoltați și cer măsuri urgente din partea autorităților pentru a pune capăt acestui val de violență urbană.
SURSA: facebook Selaru Aurel