Persoanele cu handicap, titulare ale unui permis auto valabil, riscă să-și piardă dreptul de a conduce în anumite condiții, conform unei noi Ordonanțe de Urgență publicată recent în Monitorul Oficial.
Potrivit modificărilor legislative intrate în vigoare la sfârșitul lunii februarie, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va identifica și va transmite poliției rutiere cazurile șoferilor cu dizabilități care suferă de afecțiuni medicale incompatibile cu șofatul în siguranță. Odată notificată, poliția are la dispoziție 5 zile pentru a informa titularul permisului despre necesitatea reevaluării medicale.
Șoferul vizat este obligat să prezinte poliției rutiere, în maximum 15 zile, dovada efectuării examinării medicale într-o unitate autorizată. Dacă medicul specialist stabilește că persoana este inaptă pentru conducerea unui autovehicul, permisul auto va fi retras imediat, iar decizia va fi consemnată oficial în evidențele autorităților.
Retragerea permisului se aplică și în cazul în care șoferul nu prezintă dovada examinării medicale în termenul stabilit. Persoanele care pierd dreptul de a conduce trebuie să predea permisul în maximum 3 zile lucrătoare de la notificare.
Pentru a redobândi dreptul de conducere, persoana afectată va trebui să efectueze o nouă evaluare medicală care să confirme eliminarea cauzelor inițiale. Dacă există dubii asupra diagnosticului, titularul permisului poate contesta decizia exclusiv prin realizarea unei expertize medico-legale, suportată financiar din resurse proprii.
Autoritățile precizează că măsura urmărește strict protejarea siguranței traficului rutier, prin asigurarea faptului că toți participanții sunt apți din punct de vedere medical.
Sursa foto: contact.info.ro

