incendiu ciuslea

Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:00, la o gospodărie din satul Ciușlea, comuna Garoafa. Flăcările s-au extins rapid, iar la sosirea pompierilor, focul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

Echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au acționat cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, iar pentru a ține situația sub control, au fost chemate în sprijin și alte două autospeciale de la punctele de lucru Dumbrăveni și Vulturu.

Intervenția dificilă a durat mai multe ore, pompierii reușind să împiedice propagarea flăcărilor la construcțiile din apropiere. Acoperișul casei și anexele gospodărești au fost grav afectate, însă din fericire, nu au existat victime.

Potrivit primelor cercetări, incendiul ar fi fost provocat de un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile. Specialiștii recomandă verificarea periodică a instalațiilor de încălzire, mai ales în sezonul rece, pentru a preveni astfel de tragedii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *