Tinerii atleți de la Liceul cu Program Sportiv Focșani au demonstrat din nou că pot concura cu cei mai buni sportivi din țară. În cadrul Campionatului Național de Atletism – categoria U20, desfășurat în weekend la Craiova, sportivii pregătiți de profesorii Gabriel Alexandrescu și Gabriel Lalu au urcat pe podium, aducând acasă rezultate de excepție.
Larisa Andreea Mocanu a fost una dintre revelațiile competiției, obținând două medalii de argint:
Locul II la 100 metri garduri cu un timp de 15″11
Locul II la 400 metri garduri cu timpul de 1’06″41
Tot pe locul II s-a clasat și ștafeta masculină 4×400 metri, formată din Ștefănuț Oană, Alin Stan, Cosmin Adam și Mădălin Țăndără, cu un timp de 3’26″77.
Alte rezultate notabile ale delegației LPS Focșani:
Locul V – Țăndără Mădălin, la 1500 metri: 4’06″15
Locul V – ștafeta 4×100 metri: 45″10 (Claudiu Păcuraru, Ștefănuț Oană, Cosmin Adam, Alin Stan)
Locul VI – Ștefănuț Oană, la 110 metri garduri: 16″56
„Suntem foarte mulțumiți de evoluția sportivilor noștri. Au demonstrat că munca și disciplina aduc rezultate concrete, chiar și în competiții naționale de nivel înalt”, a declarat prof. Gabriel Alexandrescu, antrenor al echipei.
Rezultatele obținute consolidează prestigiul Liceului cu Program Sportiv din Focșani în atletismul juvenil românesc, confirmând tradiția de excelență a instituției.








