La Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu a avut loc etapa județeană a Târgului Firmelor de Exercițiu, eveniment inclus în cadrul proiectului educativ „Elevul de azi, antreprenorul de mâine”, ajuns la ediția a XVII-a.
Competiția a reunit elevi din mai multe unități de învățământ din județ, care au prezentat proiecte de firme realizate în cadrul activităților educaționale dedicate antreprenoriatului. În total, 10 firme de exercițiu au participat direct la competiție, după ce s-au calificat în urma etapei locale, iar o firmă de exercițiu a fost prezentă prin participare indirectă.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, reprezentată de inspectorul școlar general Livia Marcu, de inspectorul școlar general adjunct Lauriana Ailincuței, precum și de inspectorii școlari Carmen Hulea și Claudia Codrescu.
Participanții au concurat în mai multe secțiuni, prezentând standuri, materiale promoționale și idei de afaceri dezvoltate în cadrul firmelor de exercițiu. Activitatea a urmărit dezvoltarea competențelor antreprenoriale, a spiritului de inițiativă și a capacității de lucru în echipă, într-un cadru practic și competitiv.
Târgul Firmelor de Exercițiu reprezintă, pentru elevi, o oportunitate de a aplica în mod concret noțiunile învățate la clasă și de a experimenta modul în care funcționează o companie, de la promovare și marketing până la prezentarea produselor sau serviciilor.
Organizatorii au transmis felicitări tuturor elevilor participanți și profesorilor coordonatori pentru implicare și pentru rezultatele obținute.


