Poliția a deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după ce doi comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vrancea au reclamat că nu li s-a permis să părăsească Spitalul Municipal Adjud în timpul unui control.
Incidentul s-a petrecut pe 24 februarie, când echipa de control a CJPC Vrancea s-a deplasat la unitatea medicală pentru a verifica condițiile din blocul alimentar. Potrivit declarațiilor celor doi comisari, în momentul în care au încercat să desfășoare inspecția, le-a fost refuzat accesul și li s-a cerut să părăsească incinta.
Situația s-a tensionat în momentul în care cei doi inspectori au încercat să utilizeze o ușă destinată personalului medical, care se deschide doar cu o cartelă de acces. Fiind împiedicați să o folosească, aceștia au fost direcționați către o altă ieșire, dar au considerat că li s-a restricționat libertatea de mișcare.
Sesizarea a fost făcută telefonic la Poliția Municipiului Adjud de către unul dintre comisarii implicați. Oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului pentru a clarifica situația și au identificat persoanele implicate. În urma verificărilor, a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar ancheta este în curs de desfășurare.
Scandalul de la Spitalul Municipal Adjud face parte dintr-o serie mai largă de controale desfășurate la nivel național de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în unitățile spitalicești. Acțiunile vizează verificarea condițiilor în care sunt depozitate și preparate alimentele destinate pacienților.
Sursa foto: adjud.ro