accident tisita

O femeie în vârstă de 55 de ani din municipiul Focșani a fost rănită, astăzi, în urma unui accident rutier produs în comuna Cârligele, județul Vrancea.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, evenimentul a avut loc în jurul orei 12:15, pe DJ 205 C. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că șoferița, în timp ce efectua un viraj la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe marginea drumului.

Femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea și transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Din fericire, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ, eliminând varianta consumului de alcool.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *