În aceste zile de tăcere grea, în care lipsa lui Artan apasă ca un ecou fără sfârșit, mulți dintre cei care l-au cunoscut sau doar i-au ascultat muzica își caută sprijinul în amintiri. Așa cum spunea și Adrian Despot, întors de la priveghi: „Singurul lucru pe care pot să îl fac e să stau pe net, să mă uit la poze cu el, să-mi răsfoiesc amintirile și să îi răsfoiesc interviurile.”
Într-o zi, poate vom reuși cu toții să cădem de acord asupra unui adevăr simplu: cât de mare și unic a fost Adrian Pleșca – Artan. Nu pentru „coloana sonoră a tinereții noastre”, nu pentru felul în care arăta sau vorbea, ci pentru arta lui. Pentru modul radical, neîmblânzit și profund personal în care a ales să o creeze.
În interviurile lui, astăzi recitite cu nod în gât, Artan rămâne același spirit liber, vertical și imposibil de îmblânzit. Povestea întâlnirii cu Cenaclul, cu celebra replică „Îmi face o mare plăcere să vă refuz din inimă!”, nu este o anecdotă amuzantă, ci o declarație de identitate. El nu putea face parte dintr-un sistem, pentru că tot ce crea venea din altă lume – una în care arta nu se negociază.
Spunea despre public:
„Problema nu e de înțelegere a mesajului. Problema e de acceptare.”
Și avea dreptate. Muzica lui, mereu într-o zonă nealiniată, nu se grăbea să placă. Se cerea descoperită, nu consumată. Asta a făcut ca Trupele din filajul lor, cum numea el formațiile pe care le-au inspirat, să-l vadă ca pe o fundație. Nu era mândru de asta, considera firesc: „Reprezentăm o bază de pornire pentru rockul alternativ românesc.”
Despre anii ’80 vorbea cu o sinceritate rară: perioada în care nici succesul, nici faima nu contau. „Atunci pachetul nostru a fost modern, dar nu la modă.” A fi modern, pentru Artan, însemna adevăr. A fi la modă însemna compromis.
Astăzi, după plecarea lui, rămânem cu amintirile, cu muzica și cu vorbele lui ca niște repere morale într-o industrie în care a refuzat mereu traseele comode. Rămânem cu un gol, dar și cu o moștenire: aceea a unui artist care a ales întotdeauna libertatea, chiar și atunci când libertatea însemna marginalizare.
Te iubim, Artan. Și nu ne vom sătura niciodată de tine.