accident tisita

Un bărbat în vârstă de 66 de ani a ajuns la spital, luni, 14 aprilie 2025, după ce a fost lovit de un camion în timp ce traversa neregulamentar strada Republicii din municipiul Adjud.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 11:35, iar polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că pietonul nu se afla pe trecerea de pietoni în momentul impactului. Mai mult, acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice – testarea cu etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La volanul camionului implicat în accident se afla un tânăr de 28 de ani, care a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative pentru alcool și substanțe psihoactive.

Victima a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea pentru investigații medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *